The Ecumenism in Romania
Looking through mass-media we so often see or hear about the “advantages” and “beauty” of ecumenism. If ecumenism was so sincere and desirable to the believers, why has it to be imposed? It is imposed downwards, on unspiritual ways, using as well clerks under the influence of global politics. For a better understanding of the way some hierarchs spread the ecumenical doctrine, here is an event that took place in Romania. About the means used by bishop Sofronie to impose his opinions, let’s hear the confession of an orthodox monk from the county of Beius, who was abusively resigned by Oradea’s new bishop (look for details on Romanian sites and blogs):
Wednesday, October 31st 2007, at Oradea’s Saint Cross Orthodox Monastery took place the inter-confessional meeting between Orthodox and Greek-Catholics.
Before starting the Conference, the Greek-Catholic bishop greeted the present priests and the superior nun of the monastery – the host – asked for his blessing and kissed his hand. When he reached me, I asked what his intentions were and he answered they were good. Of course, his good thoughts were exactly what bothered us for years, the law-suits. Orthodox bishop Sofronie Drincec considered my question as impudence toward the guest.
In the beginning was read the document in which the Greek-Catholic Episcopal Office claimed from the Orthodox Church the retrocession of some buildings ( churches, parish-residences etc.) during which I showed my discontent regarding the exaggerate demands and mainly the existing law-suits. Being seated in the front row, my words were overheard by my bishop, who criticized me to the joy of the Catholic bishop. I apologized for speaking without having been asked. I would have liked to speak out but was not allowed, only the chosen got the floor. The meeting followed peacefully and in the end, the two bishops signed a document we didn’t get to see. All we know, through the press, is that the two bishops recognized each other’s “ecclesiastic dignity”.
Tuesday, November 13th, during the meeting of priests in Beius, was discussed the modernization of Church and the Orthodox bishop of Oradea, Sofronie, presented “the positive aspects of ecumenism” and the necessity of setting up new Orthodox bishoprics across the river Prut. Meanwhile, the bishop mentioned that during an inter-confessional meeting in Brussel, he was congratulated for the ecumenical results of the Oradea conference at Saint Cross Monastery of October 31, 2007.
In the second part of the meeting, bishop Sofronie told the present priests about some disobedient clerks that do not follow the directives of the Holy Synod regarding ecumenism. As an example, he mentioned Petru Voda Monastery as “turbulent”, letting us understand that we shouldn’t go there, nor listen to father Iustin Parvu’s words. One of the present priests said: “But in Romania 90% of the monks and nuns are against ecumenism”. The answer was: “I’m not surprised because 90% of the monks are illiterate and uneducated”. Following this, the bishop underlined the importance of preparing the future monks in theological schools. (Unfortunately most of these are affected by ecumenical heresies and their mission is to form students in a global and syncretistic view). The same priest mentioned that most of the books that fight ecumenism appeared with the blessing of members of the Holy Synod. Bishop Sofronie answered: ”if these hierarchs will give further blessing for this kind of books they will find themselves removed as penance to a monastery”. That moment a deep silence spread. Many of the priests got concerned, even afraid that this might be the beginning of a new dictatorship under the mask of penance. I also wondered what was going on and where the limit between penance and dictatorship was. The Holy fathers say that obedience goes until sin. I received the right to speak but was authoritatively interrupted after the first words: “You shut up. I know the spirit you are talking in. We shall talk in private after the meeting. You, as a monk, have to be humble and not contradict me. I am bishop.” That moment I knew my suspicion that a new dictatorship follows was becoming stronger. I only asked for the right of expression but it was denied.
At the end of the meeting bishop Sofronie asked me in the office where only a few people assisted. I was newly warned to keep silence.
Next day I received the decision of dismissal from the father superior position along with the interdiction of service and preaching in the neighbor villages.
PS
At the Beius meeting I left the room for about 10 minutes. Afterwards I found out that during my absence bishop Sofronie recommended the priests to avoid visiting father Iustin, Arsenie and other “so-called father confessors who do nothing else than confuse people”.
In spite of affirming that Holy fathers were ecumenists, bishop Sofronie didn’t substantiate it.
And a question: was father Staniloae uneducated? Because he said: “ecumenism is a product of freemasonry”.
Fr. Eftimie Mitra
( Translate by : )
Privind in massmedia auzim mereu despre "frumusetile" si "avantajele" ecumenismului. Daca acest ecumenism ar fi sincer si dorit de credinciosi de ce mai e nevoie de impunerea sa silita? Aceasta impunere se face de sus in jos pe cai lumesti folosindu-se si fete bisericesti supuse politicii globaliste. Pentru a se intelege mai bine felul in care, unii ierarhi "propovaduiesc" ecumenismul, in cele ce urmeaza vom exemplifica un caz real petrecut in Romania. Despre felul in care PS Sofronie isi impune opiniile in noua sa eparhie este suficient sa urmarim marturia unui calugar din zona Beiusului care a fost demis de catre noul ierarh al Oradiei in mod abuziv (detalii se pot gasi pe siteurile si blogurile din Romania):
Miercuri 31 octombrie 2007 la manastirea Sf Cruce din Oradea a avut loc intrunirea ecumenica la nivel de dialog interconfesional intre ortodocsi si greco-catolici.
Inainte de inceperea conferintei episcopul unit cu Roma a salutat preotii prezenti iar maica Mina Badila, stareta manastirii (gazda) a cerut binecuvantarea arhiereasca a acestuia dupa care i-a sarutat mana. Cand a ajuns in dreptul meu l-am intrebat: "Cu ce ganduri ati venit?" iar el mi-a raspuns ca a venit cu ganduri bune. Bine inteles ca gandurile lui bune erau cele ce ne tulburau pe noi de ani de zile, si anume PROCESELE. Intrebarea mea a fost catalogata de catre PS Sofroniu ca "obraznicie" la adresa musafirului.
In introducere s-a citit cererea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea de restituire a unor imobile (case parohiale, biserici etc.) de catre Biserica Ortodoxa. In timpul conferintei mi-am manifestat nemultumirea catre un preot care statea langa mine fata de pretentiile exagerate ale greco-catolicilor dar mai ales fata de procesele pe rol. Fiind in randul din fata cele ce am spus s-au auzit pana la masa Prea Sfintitului Sofronie. Pentru acest motiv am fost criticat de catre ierarhul ortodox ceea ce l-a satisfacut pe episcopul catolic. Mi-am cerut scuze pentru ca am vorbit neintrebat. As fi dorit sa iau si eu cuvantul dar nu s-a putut. Au avut dreptul la cuvant doar cei randuiti. Sedinta a decurs in pace si liniste. La sfarsitul intrunirii, intre cei doi episcopi s-a semnat un document care nu a ajuns si la noi. Ceea ce stim din presa e ca cei doi episcopi si-au recunoscut reciproc "demnitatea eclesiastica".
Marti 13 noiembrie in cadrul sedintei preotesti de la Beius s-a discutat despre innoire in Biserica si PS Sofroniu a prezentat aspectul "pozitiv" al ecumenismului si necesitatea infiintari unor episcopii si mitropolii ortodoxe peste Prut. Cu acest prilej PS Sofroniu a amintit preotilor prezenti ca in timp ce se afla la o intrunire interconfesionala de la Bruxel a fost felicitat de organizatori pentru rezultatele ecumenice dintre ortodocsi si catolici in urma conferintei din 31 oct. 2007 de la manastirea Sf. Cruce din Oradea.
In a doua parte a sedintei PS Sofroniu a povestit preotilor despre unii "razvratiti" care nu se supun directivelor Sf. Sinod in ceea ce priveste ecumenismul. In acest sens a exemplificat manastirea Petru Voda pe care a prezentat-o ca "turbulenta" dandu-le de inteles preotilor ca la aceasta manastire ar trebui sa nu mearga si nici sa ia in seama spusele pr. Iustin Parvu. Unul dintre preotii de fata a afirmat: "Dar in Romania, peste 90% din calugari si calugarite sunt impotriva ecumenismului". Raspunsul ierarhului a fost: "Nu ma mira, deoarece acesti 90% dintre monahii din Romania sunt analfabeti si inculti". In continuare PS Sofroniu a vorbit despre necesitatea pregatirii viitorilor monahi in scolile teologice (Din pacate majoritatea acestor scoli sunt afectate de erezia ecumenista si scopul lor este de a-i forma pe elevii si absolventii unor astfel de seminarii intr-o gandire globalista si sincretista). Acelasi preot a mai spus ca multe dintre cartile care combat ecumenismul sunt aparute cu binecuvantarea unor membri ai Sf Sinod iar la acestea PS Sofroniu a raspuns: "Daca acesti ierarhi vor mai da binecuvantare pentru astfel de carti se vor trezi mutati de canon intr-o manastire". In acest moment in sala s-a asternut o tacere. Multi dintre preotii de fata se ingrijorau dar, in acelasi timp se temeau ca nu cumva acesta sa fie inceputul unei noi dictaturi sub masca ascultarii. In acest moment m-am gandit si eu oare ce se intampla. Pana unde merge ascultarea si de unde incepe dictatura. Sfintii Parinti spun ca ascultarea merge pana la pacat. Am primit si eu dreptul de a vorbi dar nu am apucat sa termin nici macar prima fraza deoarece mi s-a spus autoritar: "Sa taci. Stiu ce duh te stapaneste. Vorbim dupa sedinta intre patru ochi. Tu ca si monah trebiue sa fi smerit si nu sa ma contrazici pe mine. Eu sunt episcop". In acest moment banuiala ca urmeaza o noua dictatura s-a intarit mai mult. Am incercat sa-i cer doar dreptul de a ma exprima dar nu m-i s-a dat voie.
La sfarsitul sedintei PS Sofroniu m-a chemat in birou unde am discutat intr-un cadru mai restrans. Am fost avertizat din nou.
A doua zi m-am trezit cu hotararea episcopului de a ma demite din functia de egumen, de a nu avea voie sa slujesc si sa predic in satele invecinate. Ma voi stradui ca in cat mai scurt timp sa raspund in scris acestei hotarari.
PS
Intr-o perioada a sedintei de la Beius am iesit din sala. Lipsa mea din sala de sedinte a durat aproximativ 10 minute. Dupa sedinta am aflat de la cei ramasi in sala ca in acest timp PS a "sfatuit" preotii sa evite vizitele la pr Iustin, Arsenie si alti "asa-zisi duhovnici care nu fac altceve decat tulburari"
OBS
Cu toate ca PS spunea ca Sfintii Parinti sunt ecumenisti nu a demonstrat aceasta.
Si o intrebare: pr Staniloae e incult? caci a spus : "ecumenismul este produsul masoneriei"
ieromonah Eftimie Mitra
luni, 24 martie 2008
LA DESPĂRŢIREA DE UN ADEVĂRAT PĂRINTE ŞI ARHIEREU: EPISCOPUL IOAN MIHĂLŢAN AL ORADIEI, BIHORULUI ŞI SĂLAJULUI
„ Aşteptând ca orice om, marea trecere din vremelnicie în veşnicie, după rânduiala firii, rog pe bunul nostru Dumnezeu să mă ierte şi pe mine nevrednicul, după mare mila Sa, de tot ce am păcătuit în viaţa aceasta < om fiind,în lume trăind, trup având şi de la diavolul înşelându-mă >, precum spune rugăciunea molitvei de la Sfânta Taină a Spovedaniei”.
Aşa îşi începea Preasfinţitul Ioan Mihălţan Testamentul scris în data de 10 mai 1999, în chilia sa de la Ohaba. Iată că a sosit şi momentul marii treceri a Preasfinţiei Sale în veşnicie, chemat de Părintele ceresc la Sine, în dimineaţa zilei de luni 17 martie, la ora 2, după o grea şi îndelungată suferinţă. Trecerea la cele veşnice l-a găsit aşadar la Ohaba ( jud. Alba), satul natal al Preasfinţiei Sale, îngrijit de cei apropiaţi ai familiei. La scurt timp, în jurul orei 2 şi 30 de minute, Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Alba-Iuliei, i-a spălat, după tradiţie, trupul cu untdelemn şi vin şi l-a îmbrăcat în odăjdiile arhiereşti, după care trupul i-a fost aşezat în biserică. În prima seară, luni 17 martie, Înaltpreasfinţitul Andrei, înconjurat de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Panihidei. În ajunul înmormântării, seara, marţi 18 martie, s-a săvârşit slujba de Priveghi (Stâlpi), la care, alături de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Andrei şi alţi preoţi, a participat şi Părintele Profesor Dumitru Abrudan, fostul Decan al Facultăţii de Teologie din Oradea şi colaborator apropiat al al Preasfinţiei Sale. În predica rostită cu acest prilej Pr. Prof. Dumitru Abrudan a evidenţiat calitatea de Părinte a Preasfinţitului Ioan.
În dimineaţa zilei de miercuri 19 martie, Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcope-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, liturghie la care Preasfinţitul Ioan a ţinut foarte mult în vremea cînd era episcop la Oradea şi pe care o săvârşea pe toată durata Postului Mare în toate bisericile din oraş. La sfârşitul Sfintei Liturgii Preasfinţitul Vasile Someşanul a vorbit despre figura luminoasă a adormitului întru Domnul şi despre calităţile
La ora 12 a început Slujba Înmormântării săvârşită de un sobor de ierarhi alcătuit din Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei şi nou ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Andrei, arhiepiscopul Alba-Iuliei, Preasfinţitul Calinic al Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Timotei al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, Preasfinţitul Sofronie al Oradiei, Preasfinţitul Visarion Răşinăreanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi episcop nou ales al Episcopiei de Tulcea, Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Preasfinţitul Petroniu Sălăjanul arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei şi episcop nou ales al Episcopiei Sălajului, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Cuviosul Arhimandrit Macarie, episcop ales al Europei de Nord. La slujba de înmormântare a fost prezent şi Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul Episcopiei greco-catolice din Oradea, care a ţinut să aducă prin rugăciune şi prezenţă, împreună cu arhiereii ortodocşi, un ultim omagiu celui care a fost Părintele românilor ortodocşi din Bihor şi Sălaj.
Alături de soborul ierarhilor amintiţi, au participat aproape 300 de preoţi şi diaconi, veniţi din Bihor şi Sălaj, din Alba, Sibiu, Satu-Mare şi din alte ţinuturi mai îndepărtate, care s-au rugat pentru odihna sufletului Preasfinţitului Părinte Ioan . Dintre personalităţile participante la slujba înmormântării amintim pe : I. Hava , primarul oraşului Alba-Iulia, Ştefan Seremi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Deputatul PNL de Bihor, Cornel Popa , Traian Abrudan , subprefect al judeţului Bihor, etc .
După slujba înmormântării a luat cuvântul Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, care a creionat pe scurt chipul duhovnicesc al adormitului întru Domnul episcopul Ioan: “Ştiam că Preasfinţitul Ioan Mihălţan în ultima vreme era foarte suferind. Înaltpresfinţitul Andrei mă ţinea la curent telefonic, cu starea sănătăţii Sale, din ce în ce mai precară, şi într-un fel m-a anunţat că i se apropie sfârşitul. Şi totuşi, când am aflat că şi-a dat duhul şi că a trecut în lumea de dincolo, am simţit o ruptură în sufletul meu, deşi, repet , eram pregătit pentru această despărţire. ( …) Aşa se face că am căzut în genunchi şi m-am rugat pentru sufletul său, aşa cum şi eu l-am rugat să se roage de acolo din ceruri pentru sufletul meu. Pentru că ,dragii mei, deşi moartea este despărţirea prin excelenţă, ea se împlineşte prin comuniunea rugăciunii.(…) L-am cunoscut aici pe Preasfinţitul Ioan pe când era părintele Ioan Mihălţan , profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu şi apoi după ce a devenit arhiereu vicar şi episcop la Oradea şi profesor la Facultatea de Teologie din Cluj. Venea obosindu-se de la Oradea făcând naveta până la Cluj numai ca să-şi predea cursul şi apoi să se întoarcă. Aşa că ne-am cunoscut şi apropiat sufleteşte şi aşa am rămas până la moarte. Am fost la
După cuvântul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu , Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, a evocat personalitatea duhovnicească a Preasfinţitului Ioan şi a prezentat elemente biografice din viaţa şi activitatea De asemenea, Înalpreasfinţitul Andrei a dat citire Testamentului Preasfinţitului Ioan Mihălţan întocmit la 10 mai 1999, Testament prin care Preasfinţitul Ioan îşi cerea iertare de la Dumnezeu şi de la toţi cei pe care i-a cunoscut în timpul vieţii. De asemenea şi-a exprimat dorinţa ca îndată după momentul trecerii la cele veşnice să fie prohodit după o noapte de priveghere la
După citirea Testamentului Înaltpreasfinţitul Andrei a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în care se spune că Preasfinţitul Ioan rămâne în amintirea fiilor săi duhovniceşti “o prezenţă luminoasă, un ierarh vrednic al Bisericii noastre strămoşeşti, care a înmulţit talanţii dăruiţi de Dumnezeu făcându-i roditori din plin pe tărâm pastoral şi academic; ierarhii Bisericii Ortodoxe Române l-au preţuit ca pe un adevărat părinte duhovnicesc “.
Arhiepiscopul Andrei a dat citire şi altor mesaje venite din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a Înaltpreasfinţitului Serafim , Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a Consilierului de Stat Stelian Gomboş, etc.
După citirea mesajelor în dangătul clopotelor sicriul cu trupul neînsufleţit al Preasfinţitului Ioan a fost purtat pe umeri de mai mulţi preoţi şi s-a înconjurat biserica, după care trupul Preasfinţitului Ioan a fost aşezat în mormânt spre odihnă până la învierea cea de obşte. După aşezarea sicriului în mormânt, conform dorinţei Preasfinţitului Ioan s-a cântat Imnul Dragostei creştine (I Corinteni 13, 1-8).
Deşi Preasfinţitul Ioan a depăşit “vârsta psalmistului” (80 de ani), durerea despărţirii a fost copleşitoare pentru toţi cei prezenţi, care l-au cunoscut îndeaproape, l-au iubit şi preţuit. Preasfinţitul Ioan a fost plâns de membrii familiei, de ierarhi , preoţi şi credincioşi. Cu greu se poate uita faptul că Episcopul Ioan a fost un om cu credinţă nefăţarnică, un Slujitor al Bisericii, care şi-a luat în serios slujirea preoţească şi arhierească. Dacă până acum Preasfinţitul Ioan a stat de vorbă cu credincioşii, de acum înainte va sta de vorbă cu sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu, a căror pildă a încercat să o urmeze zi de zi. Unul dintre înalţii ierarhi care au participat la slujba înmormântării, îmi mărturisea că “am pierdut un chip de ierarh, de arhiereu, pe cale de dispariţie din Sfântul Sinod”.
Când dangătul clopotelor a încetat şi credincioşii se îndreptau în pace sufletească spre tradiţionala agapă creştinească, i-am solicitat Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Olteniei, în exclusivitate pentru cotidianul Crişana, o creionare a chipului duhovnicesc a blândului arhiereu trecut de curând la cele veşnice: “ Era între noi o difernţă de vârstă care ne-a marcat. Era încărcat de ani şi experienţa vârstei îşi spunea cuvântul. Eu arhiereu tânăr încercam să înţeleg mai bine cum este viaţa Bisericii şi m-am bucurat de-a lungul vieţii, de-a lungul activităţii de arhierie, de protecţie, de prietenie din partea Preasfinţitului Ioan. Nu pot relata aici un moment din viaţă care m-a legat de Preasfinţitul Ioan şi nădăjduiesc şi Preasfinţia Sa de mine, pentru că aceasta constituie taina inimilor noastre şi a lui Dumnezeu, dar din acel moment, întotdeauna cînd ne-am întâlnit am avut conştiinţa că am întâlnit un om al lui Dumnezeu, un om care a reuşit în modul cel mai fericit cu putinţă să îmbine două lucruri aparent contradictorii : simplitatea sfântă a omului de la ţară şi capacitatea de a însuşii şi a mărturisi cunoştinţe teologice şi de viaţă de cea mai evidentă profunzime. Pământul şi Biserica Ortodoxă Română , suntem mai săraci , pentru că ne lipseşte un arhiereu, vlădica Ioan. Cerul este însă mai bogat prin prezenţa în împărăţia lui Dumnezeu al unui bineplăcut al Maicii Domnului şi prin această îmbogăţire a cerului şi pământul este mai bogat. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii pe vlădica Ioan şi să nu uite acolo în împărţia cerurilor să se roage pentru noi arhiereii , preoţii, poporul lui Dumnezeu, rămaşi încă în valea plângerii acestei lumi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Cu aceste simţăminte exprimate de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan, îl rugăm şi noi pe Marele Arhiereu, Iisus Hristos, să-i facă odihnă veşnică bunului nostru Părinte Ioan ,Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Veşnică să-i fie pomenirea!
Reportaj realizat de Preot Ion Alexandru Mizgan
Catolicismul şi educaţia antinaţională în Ardeal
“Din ziua în care catolicii s-au făcut complicii unei acţiuni îndreptate contra neamului românesc, ei au pierdut orice drept la simpatiile noastre; ei ne sunt deopotrivă cu păgânii şi cu cei fără de lege” Mihai Eminescu, (în ziarul Timpul din 1883 – L.R. 1936, p. 65).
Am început acest articol fără a dori să supăr pe cineva, ci din dorinţa de a arăta care este adevărul despre rostul cultural şi spiritual al misionarismului catolicizant printre românii din Ardeal în perioada ocupaţiei Imperiului Habsburgic. Autim afirmaţii pornite din cercurile istoricilor greco-catolici care susţin că „ierarhii uniţi au militat pentru o viaţă culturală şi spirituală care a dus la luminarea poporului român”. Să vedem dar, cum au decurs lucrurile şi ce interese au stat în spatele acestei „dezvoltări culturale şi spirituale” a ortodocşilor din Aedeal.
Prozelitism prin şcoală
După cucerirea Ardealului de către habsburgi, s-a încercat trecerea în masă a românilor ardeleni la catolicism. Pentru aceasta s-a apelat la metode de constrângere politice, economice, juridice, militare etc. Una dintre metodele de „încreştinare” a ortodocşilor din Ardeal era şcoala şi cartea religioasă. Aşadar, şcolile Bisericii Ortodoxe existente înainte de 1700 în Transilvania şi Banat au încercat să le înlocuiască cu şcoli patronate de noua Biserică întemeiată de habsburgi, unită cu Roma. În aceste şcoli, de cele mai multe ori, predarea se făcea în limba maghiară, latină şi germană. În satele unde românii nu-şi dădeau copiii la astfel de şcoli, se accepta şi predare în limba română până când copiii învăţau noua limbă străină. Printre materiile obligatorii în şcolile confesionale catolice erau religia catolică şi istoria Ungariei. Unul dintre oamenii de încredere ai împăratului Iosif al II-lea era episcopul unit, Samuil Vulcan. Acest episcop îşi dădea toată silinşa pentru susţinerea prozelitismului catolic în Ardeal spunând că „românilor trebuie să li se facă şcoli pentru că au trăit destul în întuneric în şcolile ortodoxe”. Pentru „promovarea culturii” printre românii ortodocşi, episcopul unit a cerut Cancelariei Ungare, la 11 noiembrie 1808, următoarele: „Satele mai mici să fie afiliate satelor mai mari... să-şi ţină popă (catolic- n.n.), să se îngrijească de şcoalele primare şi de învăţători cultivaţi în şcoale. De inspectori şcolari să se angajeze dintre uniţi. Tinerilor să li se ceară la cununie cunoştinţe religioase şi până vor ajunge să aibă dascăli şi şcoli ortodoxe să fie obligaţi a frecventa şcoalele catolice unde să asculte instrucţia religioasă... În eparhiile Sibiu, Arad, Timişoara şi Vârşeţ să se numească episcopi, protoăopi şi inspecrori şcolari numai români căci cei sârbi sunt refractari faţă de unire”. Samuil Vulcan, îi asigură pe cancelarii maghiari că dacă vor fi revolte din partea ortodocşilor se va folosi de faptul că „şi eu sunt român ca şi ei şi aceştia vor asculta de vorbele mele”. După mai multe insistenţe, vlădicul catolic, primeşte aviz favorabil. În felul acesta, ortodocşii studiind în şcolile promovate de catolici şi nemaiavând, în multe cazuri, nici dreptul de a mai avea preot ortodox în sate, bisericile fiindu-le luate de uniţi, puteau fi mai uşor atraşi către catolicism şi implicit, odată cu aceasta, spre maghiarizare (vezi Şt. Lupşa, „IBR din Bihor”, Oradea 1935, vol 1).
Şcolile din Ardeal
Un lucru despre care prea puţin se vorbeşte este acela că şcolile confesionale ortodoxe au existat cu mult înainte de şcolile confesionale greco-catolice din Blaj. Exemplificăm în cele ce urmează două dintre acestea, cele din Braşov şi Făgăraş. În 1495 se cunoaşte existenţa unei şcoli româneşti ortodoxe la Braşov. Această şcoală a fost în strânsă legătură cu tipografia diaconului Coresi. În 1597, protopopul Mihai din Braşov, „unul dintre oamenii cu vază bună înaintea domnului Mihai Viteazul” a reuşit să procure mijloacele necesare pentru a construi o nouă şcoală românească din piatră.
În 3 aprilie 1657 a fost emis un regulament de funcţionare a şcolilor confesionale ortodoxe din Ţara Făgăraşului, prin care se impunea dascălilor acestor şcoli să fie bine pregătiţi „să cunoască scrisul şi cetitul românesc, precum şi catehismul şi cântările ortodoxe”. Acest document s-a păstrat până în zilele noastre şi existenţa lui dovedeşte că la acea dată deja existau şcoli confesionale ortodoxe (vezi I. Lupaş, „Opera culturală a BOR în viaţa poprului român”, Cluj 1933).
Şcoli săteşti ortodoxe ca cele din Braşov şi Făgăraş au existat în toate ţinuturile Ardealului înainte de ocupaţia habsburgică. Aceste şcoli nu au putut fi desfiinţate în totalitate de către vlădicii uniţi, iar în noile şcoli greco-catolice erau puţini elevi (unele dintre ele aveau doar doi elevi). Sinoadele Bisericii Greco-Catolice de la Blaj din 1728 şi 1732 au luat măsuri de popularizare a şcolilor confesionale catolice, măsuri prin care protopopii sau preoţii uniţi erau ameninţaţi cu amenda de 24 florini, iar mirenii cu 12 florini, dacă îşi vor înscrie copiii la şcolile ortodoxe (I.M. Moldovan, „Acte sinodale ale Bisericii Române din Alba Iulia şi Făgăraş”, tom. 1, Blaj 1869).
Se observă că ortodocşii au avut şcoli confesionale şi după 1700. într-un raport al generalului Bucow către împărăteasa Maria Tereza, în 1761 acesta declară că a găsit în Ardeal 2858 de preoţi ortodocşi şi 2719 dascăli ortodocşi. Oadtă cu distrugerea mănăstirilor şi şcolilor ortodoxe, s-au distrus şi cărţile din bibliotecile acestora (D. Stăniloae, „Uniatismul în Transilvania”, Bucureşti 1973, p. 180-188). Cu toate că Biserica Ortodoxă se afla sub prigoană în timp ce Biserica Greco-Catolică era fovorizată politic şi economic de către habsburgi, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului XIX, în Transilvania funcţionau 1500 şcoli primare ortodoxe. De menţionat că în şccolile ortodoxe, în toată perioada lor de funcţionare, predarea se făcea în limba română, iar germana, latina şi maghiara, în unele dintre acestea, erau doar materii facultative.
Cultură antinaţionalistă
Odată cu sabotarea şcolilor ortodoxe au fost sabotate şi cărţile. Istoricul Nicolae Iorga menţionează în nenumărate rânduri, în tratatele sale istorice, cum cărţile ortodoxe existente în Ardeal erau interzise de oficialităţile austro-ungare, la cererea ierarhilor uniţi, atât în şcoli, cât şi în biserici, fiind înlocuite cu cărţi de cult şi învăţătură catolice tipărite la Blaj şi Budapesta (vezi N. Iorga, „IBR”, vol. 2, Bucureşti 1930). Asupra acestui aspect vom reveni cu detalii într-un alt articol.
În ceea ce priveşte şcolile confesionale greco-catolice, multe dintre acestea au fost făcute din ordinul împărătesei Maria Tereza pentru ca noile generaţii să fie educate în spiritul catolic astfel încât după câteva generaţii, românii să devină susţinători fideli ai Curţii Regale. Între românii rîmaşi ortodocşi nu a reuşit să-şi atingă scopul. În schimb, a reuşit aceasta prin şcolile confesionale greco-catolice, cum a fost şi cea de la Gherla. În 1882, clerici şi mireni uniţi din eparhia Gherlei îi prezentase episcopului lor, dr. Ioan Szabo, un memoriu în care se spunea: „... Apoi învăţământul elementar în Biserica Greco-Orientală (ortodoxă- n.n.) deşi sunt încă multe defecte de suplinit, peste tot luând, stă mai bine decât Biserica Unită, în care mergem retrograd...”. În acelaşi memoriu se cerea episcopului Szabo să nu se mai predea în latină şi maghiară deoarece copiii lor nu stăpânesc bine aceste „limbi streine”. Memoriul respectiv a apărut şi în publicaţia grco-catolică „Observatorul” de la Sibiu, a lui Gh. Bariţ, în 1882. În replica la memoriul sus menţionat, ierarhia unită a spus la acea vreme, că cei 1251 de semnatari sunt „răzvrătiţi”, „inculţi” şi „duşmani ai Bisericii Unite”.
Referitor la acest aspect, istoricul dr. Gheorghe Ciuhandu, în 1939 spunea: „Stăpânirea ungurească pricepea de minune, să utilizeze această slăbiciune congenitală a Bisericii Unite, înălţându-i pe trădători. Aşa ajunse la 1883, episcopul Ioan Szabo de Gherla să fie decorat cu Marea Cruce a ordinului Francisc-Iosefin. Ministrul maghiar de atunci, Trefort Agoston, îl lăuda pe episcopul trădător de neam pentru că în cei cinci ani de episcopat a ştiut să lucreze cu bun succes în contra daco-româniştilor şi a ştiut să împace nafura românilor cu catolicismul, înfăţişându-l totodată, ca model pentru ceilalţi episcopi români... Câtă distanţă, Doamne, între laudele cu profesiune şi chiar fără de ruşine, la adresa şcoalelor uniete, şi între rezultatele lor practice în viaţa de obşte a poporului nostru!” (vezi Gh. Ciuhandu, „Uniaţia şi analfabetismul în eparhia Gherlei”, Arad 1939).
La fel au stat lucrurile şi în alte părţi din Ardeal. Spre exemplu, la seminarul preoţesc unit din Oradea Mare, istoricul N. Iorga spunea că a întâlnit elevi care vorbeau o românească stâlcită, iar predarea se făcea în limba maghiară... Aşa se explică cum corifeii „Şcolii Ardelene” marii cărturari catolici Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai şi alţii, când şi-au dat seama că Biserica lor este deznaţionalizatore s-au împotrivit, motiv pentru care au fost prigoniţi de către ierarhia unită. Văzând înşelarea în care se afla poporul greco-catolic, Petru Maior, în cartea sa, „Pocanonul”, spunea: „O, de ar fi apărat Dumnezeu neamul românesc de acest feliu de oameni învăţaţi şi teologi, cari numai cu autentie, cu ţiful şi cu vâlva ce o au în haine şi în locul locaşului său, vreau să învingă pe toţi; De spun ceva de la Roma, să taci, să înlemneşti, să caşti gura. De arăţi din Sfinţii Părinţi, din Soboare şi din istoria cea veche a Besearecii asupra părerilor lor, îndată eşti schismatic, şi mai rău decât ereticii... Romei, încă din vremurile ceale de demult, începuse a-i răsări coarnele!” (N. Iorga, op. cit., p. 195).
Obs: în tot acest articol s-au folosit cărţi vechi, înainte de 1948, pentru a nu putea fi vreo suspiciune cum că aceste informaţii ar fi suferit vreo modificare în perioada comunistă.
ierom. Eftimie Mitra
Abonați-vă la:
Postări (Atom)