duminică, 23 martie 2008

Raspunsul ortodocsilor din Valanii de Beius, jud. Bihor, la diversiunile aparute in presa locala.





Comunicat de presă

Vechea poveste
Datorita unor diversiuni aparute in Jurnalul Bihorean precum si in alte ziare locale, referitor la evenimentele petrecute joi 20 martie 2008 în satul nostru ne simtim datori a ne exprima opinia noastră reală. Am observat că liderii greco-catolici încearca să pozeze în faţa opiniei publice drept victime, lăsând impresia ca sunt „nedreptăţiţi” sau „marginalizati” etc. Făcând declaraţii ca: „Biserica Ortodoxă se crede mai presus de lege” şi „nu acceptă slujire alternativă” dând impresia ca ei sunt cei buni şi nedreptăţiţi, iar ortodocşii sunt răi şi fac abuzuri.

O chestiune juridică
Preotii prezenţi joi în satul nostru au explicat unele aspecte juridice legate de sentinţa „definitivă şi irevocabilă” pe care o flutură intr-una presa prezentă la faţa locului, dar nici un ziar nu a prezentat răspunsul nostru referitor la acest lucru. În dispozitivul sentinţei se specifică retrocedarea unor imobile reprezentând mai multe terenuri. Unul dintre aceste terenuri este tocmai cel de sub biserica noastră. În această sentinţă nu se specifică nimic despre lăcaşul de cult deoarece în legea 247 din 12.07.2005 (legea retrocedărilor) se spune că: „Regimul juridic al imobilelor care au destinaţia ca lăcaş de cult, va fi reglementat printr-o lege specială” care, până la data pronunţării sentinţei nu era dată. Un alt aspect pe care presa a ezitat sa il mentioneze este cererea noastră către executorul judecătoresc Beiuşan Gheorghe de a ne prezenta un document de evacuare a noastră din lăcaşul de cult. Nu am văzut până în prezent nici un ordin de evacuare din biserică a credincioşilor ortodocşi. Cu toate că în sentinţa irevocabilă şi definitivă nu se specifică despre nici o clădire, ci doar de terenuri, în documentul emis de executorul judecătoresc se spune „punerea în posesia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a terenurilor, casa parohială şi biserica”. Desigur că interesul domnului Gheorghe Beiuşanul este să îndeplinească doleanţele celor ce îl plătesc (10% din valoarea bisericii), dar interesul nostru este să păstrăm ce ne-au lăsat străbunii noştrii. Dacă in urmă cu 300 de ani ni se luau bisericile cu tunul şi „bunele” intenţii ale Mariei Tereza, iată, azi, în Postul Paştilor se încearcă acelaşi lucru cu jurişti, jandarmi şi executori judecătoreşti plătiţi pentru a-şi face „datoria”.

De luat aminte
În cadrul întâlnirii dintre preoţii celor două comunităţi, răspunsul greco-catolicilor a fost: „Vă luăm biserica, chiar dacă acceptaţi slujirea alternativă”. Prin această „slujire alternativă” şi „împreună slujire” se urmăreşte un subtil prozelitism şi crearea confuziei dintre culte. Propunerea noastră este ca fiecare cult să îşi aibă biserica sa. În prezent greco-catolicii din satul nostru au o capelă care le este suficientă ţinând seama de numărul de credincioşi (cf. ultimului recensământ: ortodocşi: 268 şi catolici: 34 - în scădere), iar dacă vor dori să aibă o biserică mai mare îi vom ajuta să o construiască. Actuala biserică din sat am întreţinut-o şi îngrijit-o. Dacă în 1948 era într-o stare degradată, azi e o bijuterie şi aceasta nu datorită meşterilor germani sau italieni şi nici Episcopiei Greco- Catolice care în timpul ocupaţiei austro-ungare s-a pus stăpână peste ea, ci datorită nouă a sătenilor. Astfel, azi nu ar mai fi rămas din ea decât nişte ruine.
Afirmaţiile din presă cum că biserica noastră ar fi fost construită pe cheltuiala Episcopiei Greco- Catolice de Oradea cu meşteri din Italia e de-a dreptul ridicolă. Cele mai multe biserici din Ardeal, în timpul ocupaţiei austro-ungare au fost făcute cu palmele iobagilor care erau sclavi pe moşiile episcopilor catolici. Episcopii catolici ne exploatau şi nu ne finanţau. Biserica din Vălani nu e nici a unei episcopii catolice sau ortodoxe, ci a sătenilor, ca urmaş de drept a străbunilor care au făcut-o. Mulţumim preoţilor care au răspuns chemării noastre de a fi alături de noi în momentele grele prin care am trecut.

„Bunele” intenţii
Neînţelegerile iscate în satul nostru nu au la bază temei logic şi moral, ci ambiţiile şi interesele Episcopiei Greco-Catolice de Oradea de a pune ,mâna pe biserică, plină azi de credincioşii ortodocşi. Cu toate că în Vălani greco-catolicii au o capelă, suficientă ca spaţiu, în care să-şi desfăşoare activităţile religioase, reprezentantul Episcopiei Unite cu Roma, domnul Florin Jula, incită credincioşii greco-catolici din sat la scandal, promiţându-le că „tot o să-i scoatem noi afară cumva!”, afirmând totodată că „vom continua să pretindem ce ne-a aparţinut şi, mai devreme sau mai târziu vom reintra pe proprietatea noastră”. Acelaşi reprezentant al Episcopiei unite cu Roma, la îndemnul episcopului greco- catolic, Virgil Bercea, a insistat pentru pătrunderea jandarmilor în forţă peste trupurile credincioşilor ortodocşi, lucru ce nu s-a întâmplat datorită autorităţilor locale. Un lucru vrem să le amintim greco-catolicilor: sumtem români şi nu vom părăsi Ortodoxia.

pr. paroh Dorin Buda
împreună cu credincioşii din sat