„ Aşteptând ca orice om, marea trecere din vremelnicie în veşnicie, după rânduiala firii, rog pe bunul nostru Dumnezeu să mă ierte şi pe mine nevrednicul, după mare mila Sa, de tot ce am păcătuit în viaţa aceasta < om fiind,în lume trăind, trup având şi de la diavolul înşelându-mă >, precum spune rugăciunea molitvei de la Sfânta Taină a Spovedaniei”.
Aşa îşi începea Preasfinţitul Ioan Mihălţan Testamentul scris în data de 10 mai 1999, în chilia sa de la Ohaba. Iată că a sosit şi momentul marii treceri a Preasfinţiei Sale în veşnicie, chemat de Părintele ceresc la Sine, în dimineaţa zilei de luni 17 martie, la ora 2, după o grea şi îndelungată suferinţă. Trecerea la cele veşnice l-a găsit aşadar la Ohaba ( jud. Alba), satul natal al Preasfinţiei Sale, îngrijit de cei apropiaţi ai familiei. La scurt timp, în jurul orei 2 şi 30 de minute, Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Alba-Iuliei, i-a spălat, după tradiţie, trupul cu untdelemn şi vin şi l-a îmbrăcat în odăjdiile arhiereşti, după care trupul i-a fost aşezat în biserică. În prima seară, luni 17 martie, Înaltpreasfinţitul Andrei, înconjurat de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Panihidei. În ajunul înmormântării, seara, marţi 18 martie, s-a săvârşit slujba de Priveghi (Stâlpi), la care, alături de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Andrei şi alţi preoţi, a participat şi Părintele Profesor Dumitru Abrudan, fostul Decan al Facultăţii de Teologie din Oradea şi colaborator apropiat al al Preasfinţiei Sale. În predica rostită cu acest prilej Pr. Prof. Dumitru Abrudan a evidenţiat calitatea de Părinte a Preasfinţitului Ioan.
În dimineaţa zilei de miercuri 19 martie, Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcope-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, liturghie la care Preasfinţitul Ioan a ţinut foarte mult în vremea cînd era episcop la Oradea şi pe care o săvârşea pe toată durata Postului Mare în toate bisericile din oraş. La sfârşitul Sfintei Liturgii Preasfinţitul Vasile Someşanul a vorbit despre figura luminoasă a adormitului întru Domnul şi despre calităţile
La ora 12 a început Slujba Înmormântării săvârşită de un sobor de ierarhi alcătuit din Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei şi nou ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Andrei, arhiepiscopul Alba-Iuliei, Preasfinţitul Calinic al Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Timotei al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, Preasfinţitul Sofronie al Oradiei, Preasfinţitul Visarion Răşinăreanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi episcop nou ales al Episcopiei de Tulcea, Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Preasfinţitul Petroniu Sălăjanul arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei şi episcop nou ales al Episcopiei Sălajului, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Cuviosul Arhimandrit Macarie, episcop ales al Europei de Nord. La slujba de înmormântare a fost prezent şi Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul Episcopiei greco-catolice din Oradea, care a ţinut să aducă prin rugăciune şi prezenţă, împreună cu arhiereii ortodocşi, un ultim omagiu celui care a fost Părintele românilor ortodocşi din Bihor şi Sălaj.
Alături de soborul ierarhilor amintiţi, au participat aproape 300 de preoţi şi diaconi, veniţi din Bihor şi Sălaj, din Alba, Sibiu, Satu-Mare şi din alte ţinuturi mai îndepărtate, care s-au rugat pentru odihna sufletului Preasfinţitului Părinte Ioan . Dintre personalităţile participante la slujba înmormântării amintim pe : I. Hava , primarul oraşului Alba-Iulia, Ştefan Seremi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Deputatul PNL de Bihor, Cornel Popa , Traian Abrudan , subprefect al judeţului Bihor, etc .
După slujba înmormântării a luat cuvântul Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, care a creionat pe scurt chipul duhovnicesc al adormitului întru Domnul episcopul Ioan: “Ştiam că Preasfinţitul Ioan Mihălţan în ultima vreme era foarte suferind. Înaltpresfinţitul Andrei mă ţinea la curent telefonic, cu starea sănătăţii Sale, din ce în ce mai precară, şi într-un fel m-a anunţat că i se apropie sfârşitul. Şi totuşi, când am aflat că şi-a dat duhul şi că a trecut în lumea de dincolo, am simţit o ruptură în sufletul meu, deşi, repet , eram pregătit pentru această despărţire. ( …) Aşa se face că am căzut în genunchi şi m-am rugat pentru sufletul său, aşa cum şi eu l-am rugat să se roage de acolo din ceruri pentru sufletul meu. Pentru că ,dragii mei, deşi moartea este despărţirea prin excelenţă, ea se împlineşte prin comuniunea rugăciunii.(…) L-am cunoscut aici pe Preasfinţitul Ioan pe când era părintele Ioan Mihălţan , profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu şi apoi după ce a devenit arhiereu vicar şi episcop la Oradea şi profesor la Facultatea de Teologie din Cluj. Venea obosindu-se de la Oradea făcând naveta până la Cluj numai ca să-şi predea cursul şi apoi să se întoarcă. Aşa că ne-am cunoscut şi apropiat sufleteşte şi aşa am rămas până la moarte. Am fost la
După cuvântul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu , Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, a evocat personalitatea duhovnicească a Preasfinţitului Ioan şi a prezentat elemente biografice din viaţa şi activitatea De asemenea, Înalpreasfinţitul Andrei a dat citire Testamentului Preasfinţitului Ioan Mihălţan întocmit la 10 mai 1999, Testament prin care Preasfinţitul Ioan îşi cerea iertare de la Dumnezeu şi de la toţi cei pe care i-a cunoscut în timpul vieţii. De asemenea şi-a exprimat dorinţa ca îndată după momentul trecerii la cele veşnice să fie prohodit după o noapte de priveghere la
După citirea Testamentului Înaltpreasfinţitul Andrei a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în care se spune că Preasfinţitul Ioan rămâne în amintirea fiilor săi duhovniceşti “o prezenţă luminoasă, un ierarh vrednic al Bisericii noastre strămoşeşti, care a înmulţit talanţii dăruiţi de Dumnezeu făcându-i roditori din plin pe tărâm pastoral şi academic; ierarhii Bisericii Ortodoxe Române l-au preţuit ca pe un adevărat părinte duhovnicesc “.
Arhiepiscopul Andrei a dat citire şi altor mesaje venite din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a Înaltpreasfinţitului Serafim , Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a Consilierului de Stat Stelian Gomboş, etc.
După citirea mesajelor în dangătul clopotelor sicriul cu trupul neînsufleţit al Preasfinţitului Ioan a fost purtat pe umeri de mai mulţi preoţi şi s-a înconjurat biserica, după care trupul Preasfinţitului Ioan a fost aşezat în mormânt spre odihnă până la învierea cea de obşte. După aşezarea sicriului în mormânt, conform dorinţei Preasfinţitului Ioan s-a cântat Imnul Dragostei creştine (I Corinteni 13, 1-8).
Deşi Preasfinţitul Ioan a depăşit “vârsta psalmistului” (80 de ani), durerea despărţirii a fost copleşitoare pentru toţi cei prezenţi, care l-au cunoscut îndeaproape, l-au iubit şi preţuit. Preasfinţitul Ioan a fost plâns de membrii familiei, de ierarhi , preoţi şi credincioşi. Cu greu se poate uita faptul că Episcopul Ioan a fost un om cu credinţă nefăţarnică, un Slujitor al Bisericii, care şi-a luat în serios slujirea preoţească şi arhierească. Dacă până acum Preasfinţitul Ioan a stat de vorbă cu credincioşii, de acum înainte va sta de vorbă cu sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu, a căror pildă a încercat să o urmeze zi de zi. Unul dintre înalţii ierarhi care au participat la slujba înmormântării, îmi mărturisea că “am pierdut un chip de ierarh, de arhiereu, pe cale de dispariţie din Sfântul Sinod”.
Când dangătul clopotelor a încetat şi credincioşii se îndreptau în pace sufletească spre tradiţionala agapă creştinească, i-am solicitat Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Olteniei, în exclusivitate pentru cotidianul Crişana, o creionare a chipului duhovnicesc a blândului arhiereu trecut de curând la cele veşnice: “ Era între noi o difernţă de vârstă care ne-a marcat. Era încărcat de ani şi experienţa vârstei îşi spunea cuvântul. Eu arhiereu tânăr încercam să înţeleg mai bine cum este viaţa Bisericii şi m-am bucurat de-a lungul vieţii, de-a lungul activităţii de arhierie, de protecţie, de prietenie din partea Preasfinţitului Ioan. Nu pot relata aici un moment din viaţă care m-a legat de Preasfinţitul Ioan şi nădăjduiesc şi Preasfinţia Sa de mine, pentru că aceasta constituie taina inimilor noastre şi a lui Dumnezeu, dar din acel moment, întotdeauna cînd ne-am întâlnit am avut conştiinţa că am întâlnit un om al lui Dumnezeu, un om care a reuşit în modul cel mai fericit cu putinţă să îmbine două lucruri aparent contradictorii : simplitatea sfântă a omului de la ţară şi capacitatea de a însuşii şi a mărturisi cunoştinţe teologice şi de viaţă de cea mai evidentă profunzime. Pământul şi Biserica Ortodoxă Română , suntem mai săraci , pentru că ne lipseşte un arhiereu, vlădica Ioan. Cerul este însă mai bogat prin prezenţa în împărăţia lui Dumnezeu al unui bineplăcut al Maicii Domnului şi prin această îmbogăţire a cerului şi pământul este mai bogat. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii pe vlădica Ioan şi să nu uite acolo în împărţia cerurilor să se roage pentru noi arhiereii , preoţii, poporul lui Dumnezeu, rămaşi încă în valea plângerii acestei lumi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Cu aceste simţăminte exprimate de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan, îl rugăm şi noi pe Marele Arhiereu, Iisus Hristos, să-i facă odihnă veşnică bunului nostru Părinte Ioan ,Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Veşnică să-i fie pomenirea!
Reportaj realizat de Preot Ion Alexandru Mizgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu